Marian Godină s-a dus să dea din nou examen la Academia de Poliție: „Am aflat că la 1.77 metri și 85 de kilograme sunt obez”

Marian Godină s-a dus să dea din nou examen la Academia de Poliție: Am aflat că la 1.77 metri și 85 de kilograme sunt obez
Publicat: 29/05/2017, 20:17
Actualizat: 26/03/2019, 18:32

Marian Godină scrie, luni, pe pagina sa de Facebook, că anul acesta a decis să dea din nou examen de admitere la Academia de Poliție „A.I. Cuza”, la forma de învățământ frecvență redusă, la care pot participa agenții de poliție care îndeplinesc unele condiții și care vor să devină ofițeri, în cazul în care sunt admiși și termină cei trei ani de academie.

„Azi am susținut proba sportivă de care am trecut cu brio, iar apoi m-am dus la Centrul Medical al MAI pentru proba medicală. Pe lângă lista lungă de analize și examene medicale, am început prin a fi măsurat și cântărit. Am aflat cu ocazia asta că la 1.77 m și 85 kg sunt obez și, astfel, nu sunt apt să devin polițist (paradoxul e că sunt deja). Fiind dezbrăcat în chiloți, am întrebat medicul dacă îi par obez, însă mi-a spus că asta e, trebuie să se ia după tabel, așa că mă trimite să îmi fac niște analize suplimentare la un endocrinolog care va trebui să ateste faptul că glanda mea tiroidă e în regulă și că nu sunt obez”, scrie polițistul brașovean, care a mai spus, ulterior, că „obezitatea ar trebui determinată după indicele de grăsime corporală nu după raportul greutate/înălțime, după un tabel din vremea primului război mondial”.

Acesta se întreabă ce se întâmpla dacă pica proba sportivă.

„Era un fel de . Cred că era normal să mă dea afară. Dar dacă n-am să pot demonstra că fac sport, că acel tabel nu mi se poate aplica și că nu sunt obez, ce se va întâmpla? O să pot rămâne polițist, deși voi fi inapt să particip la un examen pentru a deveni ofițer? Nu știu dacă e de râs sau de plâns, cert e că mi s-a zis de multe ori că-s prost, arogant, milițian, nesimțit etc, dar obez chiar nu mi-a zis nimeni până acum”, scrie polițistul.

Postarea polițistului este comentată de sute de utilizatori, o tânără întrebându-l dacă va servi de acum doar „apă cu lămâie și salată cu ulei de măsline?”.

„Când o să devii ofițer o să poți modifica regulamentul. Până atunci nu poți face altceva decât să te supui. Au slăbit mari actori în timp scurt sau au devenit grași ca să obțină niște roluri în filme. O să poți da și tu câteva kg jos să treci cântarul dacă numai asta e problema. :)))) Ce să faci? Trebuie să te sacrifici puțin să devii ofițer de poliție. Dacă ai ambiție și tu ai, o să reușești. Ce sunt, câteva kilograme… E rolul vieții tale. Anii trec. Dacă pierzi ocazia mai târziu o să regreți”, comentează un alt utilizator.

„Cei de la Academia de Poliție sunt cu capul pe umeri. Zău așa, cum să își bată singuri cuie în tălpi, cum să își bage singuri dușmanul în casă, mai curând un refuz politicos, acum pentru liniștea lor de mai târziu”, scrie un altul.

FOTO: Marian Godină/Facebook

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
Acest bărbat a fost dat dispărut în 1998, la vârsta de 19 ani. Ireal unde...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un băiat de 14 ani a murit după ce a răspuns la o provocare și...
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul...
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut...
"Cam un 4.000 de lei ca să trăieşti decent". Ofertele angajatorilor pentru tineri, la târgurile...
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a...
„Dacă m-ar înșela..” Anamaria Prodan a răspuns la întrebarea care stă pe buzele tuturor! Cum...
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Noua axă a răului? Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au promis să coopereze împotriva SUA...
Tehnologia ULUITOARE care a generat CĂLDURĂ de peste 1.000 grade Celsius
Simona Halep renunță. Decizia luată de marea campioană a României
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Virginia, întrebare neașteptată pentru Patrick: „Patrick, îți pare rău că m-ai chemat la camera roșie?”
"Vă rog, ajutați-ne. Ajutor!". Iulia Vântur, mesaj disperat. Ce s-a întâmplat și cum dorește să...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Cristian Șofron, unul dintre copiii-fenomen ai cinematografiei din România, invitat la Altceva cu Adrian Artene
×